Un fior rece mi se strecura sub piele si, deodata, gandurile mele au luat-o razna, pierzandu-se in necunoscut. Nu mai aveam nici o logica, nici un sens. Mintea mea s-a luat de mana cu negura disperarii si a plecat undeva departe, disparand in intunericul noptii. Eram singura. Nici macar inima nu se mai auzea pulsand, muscand din tacerea noptii ca o foame avida de panica, ca odinioara. O idee infioratoare musca din creierul meu cu atata pofta incat imi venea sa urlu de durere. Imi dadusem seama de mult, insa creierul meu nu voia sa accepte realitatea. Mintea mea murise. Creierul nu mai reactiona la nici un fel de stimul exterior. Simteam cum o multime de viermi mari si carnosi se hraneau cu tesuturile mele, misunau pe pielea mea si o sfasiau bucatica cu bucatica, devorand-o. Si totusi, tot cosmarul se petrecea in mintea mea. O ceatza densa imi invaluia ochii, patrunzand in interiorul lor, omorandu-mi nervii oculari. Orbisem dar nu mai conta. Oricum lumea exterioara devenise necunoscutul pentru mine. Parca traiam in interiorul meu, urland in tacere ca cineva sa ma salveze din ghearele pierzaniei. Simtzeam cum creierul meu se stingea incet, cu fiecare neuron, cu fiecare particica din el, iar realitatea ma lovea cu sete peste obrazul arzand de durere, insa eu tot nu voiam sa o primesc asa cum era. Pur si simplu nu puteam accepta ideea ca inebuneam. Un urlet sfasietor imi umplea stomacul, impingandu-ma sa-l vars, insa buzele refuzau sa se desprinda. Muschii fetzei se incordau din ce in ce mai tare, inclestandu-mi maxilarele intr-un zambet de furie.
Brusc, mana mea a reactionat, in cele din urma, la fortarile mele de a ma misca. Pipaiam in jur cu o dorintza arzatoare de scapare. O teava de metal imi gadila stimulii degetelor. Era sansa mea sa evadez din intunericul ce ma sufoca, sa scap de imaginea ce imi reteza creierul, patrunzand tot mai adanc in subconstient. Cu o fortza enorma, pe care nu o mai simtisem pana atunci, am ridicat obiectul din metal si am lovit cu sete in cap. Am simtit cum oasele patrund incet in creierul moale eliberandu-ma incet de tabloul infiorator care se conturase in minte. Un suvoi caldut se prelingea pe suvitza de par ce imi cazuse pe fatza. Era urmat de altele, iar tot acel lichid ce-mi cadea pe fatza imi dadea un sentiment de liniste. Simteam cum creierul era inundat de sangele ce patrundea prin fiecare cuta a sa. Nu mai auzeam nimic, nu mai simteam nimic, doar o liniste profunda imi incalzea inima. Deodata, linistea nu a mai existat, iar eu am disparut o data cu ea...